Demult, tare demult

Din cauza unei conjuncturi cel puţin ciudată (da, half.moon, consecinţe ale tinereţii mele amoroase), mă simt "in the mood" să scriu despre acest sentiment tulburător care (este unul din cei mai importanţi factori care) ne invadează, ne complică exitenţa oarecum simplistă. Deci, cum ai spus şi tu, încă un articol stereotipic scris de o adolescentă stereotipică care simte nevoia să-şi împartă problemele stereotipice cu restul lumii prin intermediul blogului ei lame. Ştiu că glumeai!

Putem căuta muuult şi bine o definiţie a dragostei care să exprime măcar în mare ce... este. Dar e imposibil, oricum părerile, de de obicei, sunt împărţite, total diferite, de fapt. Sunt oamenii care zic că e vrăjeală, că *citez din filmul“The Devil’s Advocate”* love is overrated, being biochemically no different from eating large quantities of chocolate. Pe când eu, omul care crede în dragoste, pot să vin să zic că e binele, căldura, pacea, că e singura... chestie (ft nepotrivit, dar, hei, nu găsesc altceva) care ne poate elibera (aşa, Jim Morrison style).

După apar altfel de contradicţii, privind condiţiile în care poate exista acest sentiment. Se poate să fie dragoste şi când nu e reciprocă? E înşelatul permis, desfiinţează el orice urmă de iubire? E atracţia sexuală primordială sau poate exista o dragoste fără nici un contact fizic? Ştim deja că dragostea nu are culoare, vârstă, sex blablabla. Dar, dacă stăm să ne gândim, vârsta poate fi un impediment (familie, prieteni sau chiar diferenţele mult prea mari datorate experienţei de viaţă) şi răutatea societăţii când vine vorba de rasă sau sex. Şi mai pot găsi o groază de întrebări! Ăsta e unul din momentele în care ar trebui să stau şi mă gândesc dacă am iubit vreodată, dacă iubesc acum; să mă întreb ce compromisuri, ce sacrificii aş face pentru dragoste, cât aş fi dispusă să las de la mine, ce aş cere în schimb. Dar nu fac asta, pentru că nu cred că e nevoie de întrebări suplimentare. Când iubeşti ştii; pur şi simplu ştii.

Iubesc sentimentul ăla călduţ care mă cuprinde când îl văd.
Iubesc momentele în care "te iubesc" e simţit, nu spus.
Iubesc îmbrăţisările pătimaşe care ne duc undeva departe, doar pe noi doi.
Iubesc zilele pe care le petrecem împreună care, oricât de multe ar fi, nu sunt niciodată de ajuns...
Iubesc faptul că ştiu că, orice s-ar întâmpla, el o să fie mereu acolo pentru mine.

Nu sunt pro aventuri de-o noapte, dar am învăţat că dorinţa poate fi atât de puternică încât consecinţele sunt uitate. Cred că dacă unul dintre parteneri înşeală, nu există iubire şi relaţia e compromisă, dar am învăţat că există cazuri în care o infidelitate (două, trei) nu înseamnă nimic, că sunt doar o distracţie şi nu afectează relaţia. Nu suport să existe pentru el o alta mai frumoasă, dar am învăţat că fizicul nu înseamnă nimic, câteodată, şi chair dacă ea este mai frumoasă, el tot pe mine o să mă aleagă de fiecare dată. Nu suport prieteniile între el şi o fată, dar am învăţat că se poate ca o fată şi un băiat să fie DOAR prieteni. Nu suport fostele prietene, dar am învăţat că ele nu reprezintă nici o ameninţare.




Am scris prostia asta pe 30 octombrie. Plănuiam să o modific, să zic că nu e aşa, că sunt femeie proastă. Dar... pfffff... :-j


Şi asta am scris mai demult. E la fel de emo si gay :D


O să uit tot ce-am pierdut, tot ce-am vrut, tot ce n-am avut. O să uit timpul ce-a trecut, un sfârşit e un început.

Un sfârşit e un început. Dar un început e un viitor sfârşit. Şi din nou, şi din nou, şi din nou, şi din nou, şi din nou, şi din nou... Azi îl ai, mâine îl pierzi, dar peste (poate prea) puţin timp îl regăseşti, desigur sub altă formă. Şi peste încă ceva vreme... eh, ştii şi tu, pleacă şi el sau poate pleci chiar tu. Poate îţi dai seama că acest el e tot fostul el sau poate el primul era, de fapt, adevăratul el. Desigur, poate apărea un al treilea el. Prea târziu îţi vei da seama ca şi el e... el. Ştii ce-ţi propun? Nu-ţi mai bate capu'. Şi tu esti un el. Sau poate esti chiar el.