duminică, noiembrie 15, 2009
Ani de liceu
Sunt momente în care, oricât de sătul ai fi de ceva anume, oricât ai spune că nu mai suporți situația respectivă și că nu vrei decât să se termine mai repede, brusc, îți dai seama că o să-ți lipsească într-un fel sau altul...
Liceul. Nu l-am așteptat niciodată entuzistă, nu a fost cine știe ce schimbare. Sau a fost, dar prea lentă să stau să mă minunez de ea. Tocmai de-aia, chiar din a 9a a apărut dorința arzătoare de a trece mai repede de cei 4 ani pentru a ajunge la presupusul paroxism al vieții mele, plecarea la facultate.
Da, doar eu și Bucureștiul; eu, independentă, puternică, pe picioarele mele, Bucureștiul, viu, nou, palpitant. Urma să am 18 ani (wow!!!!) și să mă simt adult. Și, mai ales, să scap de marele meu coșmar, liceul.
Nu că ar fi fost vreun scenariu de film prost american în care toată lumea mă urăște, sunt un fel de paria a ”societății”. Pur și simplu nu îmi plăcea. Deloc!
Nu zic că acum s-ar fi schimbat ceva. Dar...!
Aseară, în timp ce în fundal cineva fredona ”Ani de liceu” și cel din dreapta mea mă întreba dacă mă regăsesc, mi-am dat seama că niște amintiri drăguțe tot rămân.
Zilele când evadam pe geam și trecătorii comentau dezamăgiți de ”tineretul din ziua de azi”, primul anuar din prima zi de a9a, pauzele în baia unde era la fel de mult fum ca-n Taclale, la concerte, cafelele de dinainte, după și din timpul orelor... Certurile din clasă, frumoasa oră de educație pentru sănătate în care mi-am umilit colegul (nu, nu eu am pus filmulețul), bătăile cu Paca, bârfele de șantier... și lista ar putea continua...
Nu, nu pot să-mi spun că o să-mi lipsească. Dar sunt sigură că o să-mi amintesc cu plăcere...:)
Recomand: http://www.kudika.ro/articol/special/4527/Ani-de-liceu.html ( pentru că eu sunt cool și azi citind Cioran :)) )
Liceul. Nu l-am așteptat niciodată entuzistă, nu a fost cine știe ce schimbare. Sau a fost, dar prea lentă să stau să mă minunez de ea. Tocmai de-aia, chiar din a 9a a apărut dorința arzătoare de a trece mai repede de cei 4 ani pentru a ajunge la presupusul paroxism al vieții mele, plecarea la facultate.
Da, doar eu și Bucureștiul; eu, independentă, puternică, pe picioarele mele, Bucureștiul, viu, nou, palpitant. Urma să am 18 ani (wow!!!!) și să mă simt adult. Și, mai ales, să scap de marele meu coșmar, liceul.
Nu că ar fi fost vreun scenariu de film prost american în care toată lumea mă urăște, sunt un fel de paria a ”societății”. Pur și simplu nu îmi plăcea. Deloc!
Nu zic că acum s-ar fi schimbat ceva. Dar...!
Aseară, în timp ce în fundal cineva fredona ”Ani de liceu” și cel din dreapta mea mă întreba dacă mă regăsesc, mi-am dat seama că niște amintiri drăguțe tot rămân.
Zilele când evadam pe geam și trecătorii comentau dezamăgiți de ”tineretul din ziua de azi”, primul anuar din prima zi de a9a, pauzele în baia unde era la fel de mult fum ca-n Taclale, la concerte, cafelele de dinainte, după și din timpul orelor... Certurile din clasă, frumoasa oră de educație pentru sănătate în care mi-am umilit colegul (nu, nu eu am pus filmulețul), bătăile cu Paca, bârfele de șantier... și lista ar putea continua...
Nu, nu pot să-mi spun că o să-mi lipsească. Dar sunt sigură că o să-mi amintesc cu plăcere...:)
Recomand: http://www.kudika.ro/articol/special/4527/Ani-de-liceu.html ( pentru că eu sunt cool și azi citind Cioran :)) )
marți, iunie 16, 2009
Summer Job
Vară. Timp nelimitat, multe chestii de făcut, multe locuri de văzut și, la pachet cu ele, o nevoie mare de mult mai multe fonduri...
Pentru că nu mă pot baza pe bunăvoința părinților, am încercat, ca în ultimele 3 veri, să-mi găsesc un job.
Aproximativ toți oamenii cu vârste până în 20 de ani își caută job de vară. La fel cum, pe perioada sezonului, toate firmele vor să-și promoveze produsele și, pentru asta, caută personal... Din păcate oamenii nu știu unde să caute, nu insistă destul, nu depund îndeajuns interes, iar firmele nu știu cum să atragă potențialii angajați.
Dacă în ultimii doi ani nu m-am agitat prea tare, am dat maxim două telefoane și am mers la un casting de care am aflat printr-un mass pe messenger, acum am cercetat riguros terenul, apoi am insistat si luptat pentru locul de muncă binemeritat. CV trimis la toate firmele care făceau promoții (de la produse cosmetice la pungi ecologice), mult timp petrecut pe bestjobs, ejobs, apoi telefoane date prin toate părțile...
Ba chiar aveam plan de rezervă, dacă până la ziua mea nu găseam un job de genul ăsta, urma ori să lucrez în iq (ceea ce nu mi-ar mai fi lăsat prea mult timp pentru mine, dar măcar aș fi făcut ceva și aș fi avut o sursă sigură de venit) sau să umblu pe la hotelurile din Mamaia să fiu recepționistă. Da, eram gata să fac orice.
Dar a mers :) Săptămâna trecută am primit un telefon, s-a stabilit un interviu. M-am dus emoționată, pregătită pentru orice întrebare legată de mine, intențiile mele, viitoarea mea carieră și influența pe care o va avea acest prim job asupra existenței mele. Dar nu a fost chiar așa, de fapt... nu a fost deloc așa! Atmosferă relaxată, întrebări de rutină, o expunere a regulamentului, a îndatoririlor noastre...
Și m-am simțit extraordinar de bine când am fost întrebată ”Când poți să începi?”. Pentru că sunt cu un pas mai aproape... Pentru că fac ceva... Chiar dacă voi fi una din tipele care vin spre tine cu un rânjet amenințător, apoi turuie 15 min fără oprire despre minunile pe care le face produsul firmei XYZ, o s-o fac bine, atât de bine încât la finalul discursului meu vei cumpăra... și le vei povesti si prietenilor tăi despre produsele mele! :D
Pentru că nu mă pot baza pe bunăvoința părinților, am încercat, ca în ultimele 3 veri, să-mi găsesc un job.
Aproximativ toți oamenii cu vârste până în 20 de ani își caută job de vară. La fel cum, pe perioada sezonului, toate firmele vor să-și promoveze produsele și, pentru asta, caută personal... Din păcate oamenii nu știu unde să caute, nu insistă destul, nu depund îndeajuns interes, iar firmele nu știu cum să atragă potențialii angajați.
Dacă în ultimii doi ani nu m-am agitat prea tare, am dat maxim două telefoane și am mers la un casting de care am aflat printr-un mass pe messenger, acum am cercetat riguros terenul, apoi am insistat si luptat pentru locul de muncă binemeritat. CV trimis la toate firmele care făceau promoții (de la produse cosmetice la pungi ecologice), mult timp petrecut pe bestjobs, ejobs, apoi telefoane date prin toate părțile...
Ba chiar aveam plan de rezervă, dacă până la ziua mea nu găseam un job de genul ăsta, urma ori să lucrez în iq (ceea ce nu mi-ar mai fi lăsat prea mult timp pentru mine, dar măcar aș fi făcut ceva și aș fi avut o sursă sigură de venit) sau să umblu pe la hotelurile din Mamaia să fiu recepționistă. Da, eram gata să fac orice.
Dar a mers :) Săptămâna trecută am primit un telefon, s-a stabilit un interviu. M-am dus emoționată, pregătită pentru orice întrebare legată de mine, intențiile mele, viitoarea mea carieră și influența pe care o va avea acest prim job asupra existenței mele. Dar nu a fost chiar așa, de fapt... nu a fost deloc așa! Atmosferă relaxată, întrebări de rutină, o expunere a regulamentului, a îndatoririlor noastre...
Și m-am simțit extraordinar de bine când am fost întrebată ”Când poți să începi?”. Pentru că sunt cu un pas mai aproape... Pentru că fac ceva... Chiar dacă voi fi una din tipele care vin spre tine cu un rânjet amenințător, apoi turuie 15 min fără oprire despre minunile pe care le face produsul firmei XYZ, o s-o fac bine, atât de bine încât la finalul discursului meu vei cumpăra... și le vei povesti si prietenilor tăi despre produsele mele! :D
sâmbătă, mai 30, 2009
Economie
Sunt un om lenes, incredibil de lenes (precum lenesul din povestile cu talc ptr copii, caruia ii inmoi pesmeti in apa ca sa-i manance), prin urmare detest sa merg pe jos. Canicula, inghet, crepuscul, amiaza, nu conteaza, folosesc taxi, banii zilnici sunt repartizati socotind cheltuielile obligatorii: tigari si taxi. Mai putin astazi, cand m-am gandit sa fac economia vietii mele, desi e noapte, toarna cu galeata si sunt in tricou.
Am luat transportul in comun dintr-o statie deloc la indemna din locul in care eram pana intr-o statie care, de necrezut, era si ea destul de departe de destinatie. Cele mai proaste decizii sunt luate in cele mai proaste momente. Pentru ca lentilele mele de contact (da, ideea postului e ca fitzele mele constau in lentile si taxi, nu ca as fi grasa si chioara) nu au voie sa se ude, am alergat tremurand pana in primul damb...de noroi. M-am prabusit artistic, mainile s-au afundat pana la incheietura si nici hainele nu au scapat, desigur. Servetele din parti, ca altfel nu se legau lucrurile, vecin care intra in bloc in acelasi timp, am fugit pe scari si sper sa nu-l mai vad vreodata. de ce asa?
Am luat transportul in comun dintr-o statie deloc la indemna din locul in care eram pana intr-o statie care, de necrezut, era si ea destul de departe de destinatie. Cele mai proaste decizii sunt luate in cele mai proaste momente. Pentru ca lentilele mele de contact (da, ideea postului e ca fitzele mele constau in lentile si taxi, nu ca as fi grasa si chioara) nu au voie sa se ude, am alergat tremurand pana in primul damb...de noroi. M-am prabusit artistic, mainile s-au afundat pana la incheietura si nici hainele nu au scapat, desigur. Servetele din parti, ca altfel nu se legau lucrurile, vecin care intra in bloc in acelasi timp, am fugit pe scari si sper sa nu-l mai vad vreodata. de ce asa?
vineri, mai 08, 2009
Noua Vamă
Undeva prin ianuarie, imediat după revelion, a apărut, conform tradiţiei, marea întrebare...
Ce facem de 1 mai?
Vama era prima variantă... eram uşor descurajaţi de zvonurile de pe la tv, alea cu "Vama Veche va fi asfaltată, totul va fi dărâmat, multe betoane, vrem să facem o staţiune de lux". Dar, hei, speram să nu se materializeze visele astea, ne bazam pe faptul că prea puţine din promisiunile guvernului ("Fănuş Neagu" ©Paca) sunt păstrate, cât ghinion să avem?!!?!?!?!?
Prin februarie a apărut varianta Costineşti. Şi-aşa vroiam de mult să vedem care-i treaba cu White Horse, luam o vilă ieftină (avea Paca pile)...
Dar a venit sfârşitul lui aprilie ("cu ale lui ploi de primăvară" ©Ligia) şi noi nu aveam nici un plan. Dar trei variante! Concertele din Costineşti (Paraziţii, Viţa de Vie, Şuie, maaaai ales Puya!), Vama Veche (unde eu refuzam să merg că, deh, nu vroiam să-mi văd mult iubita Vamă într-o stare deplorabilă) şi Corbu.
Şi s-a hotărât să fie o noapte Costineşti, una Vamă. De 1 Mai s-a zis "Hai direct în Vamă!". Şi aşa a fost. Drum plin de peripeţii, mi-am uitat portofelul în primul autocar (cu acte şi toţi banii, desigur), apoi, autocarul Mangalia-Vama, care, din cauza unui accident, ne-a lăsat în mijlocul pustietăţii şi ne-am plimbat... prin frig, întuneric, ploaie şi pericole pândindu-ne la toate colţurile.
În Vamă a fost fun. Stufu' e la locul lui, a supravieţuit şi La Piraţi, am auzit că e distracţie şi pe la Gulag, La Canapele au în continuare shaworma scârboasă... Au dispărut Epava (durere mare!) şi gogoşile cu brânză (care au fost înlocuite, de nevoie, de sandwichurile de la Bibi).
Deci Vama a supravieţuit, nici măcar invazie de cocalari nu (mai) era. E totul ok. Aşteptăm să vedem ce păţeşte până la vară, pista de biciclişti nu ne încurcă :D
miercuri, mai 06, 2009
It feels like home...
Pentru ca lucrurile cu adevarat frumoase, in care s-au investit suflet, timp, idei nu pot fi lasate sa se piarda. Pentru ca re-incepurile suna a primavara. Pentru ca mai pretty decat noi doua nu suntem decat noi doua impreuna. Pentru ca women continua sa fie losers, redeschidem Turtle Blues.
Show must go on
Pentru că s-au strâns destule idei despre care să pot monologa entuziast zile-n sir și pentru că e sec să nu fie ea pe-aici să povestească într-o mie de cuvinte cam orice ați spune voi în două propoziții...
Da, da, continuă romanul mult visat.
(dintotdeauna am iubit postu' ăla)
Da, da, continuă romanul mult visat.
(dintotdeauna am iubit postu' ăla)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
