Ani de liceu

Sunt momente în care, oricât de sătul ai fi de ceva anume, oricât ai spune că nu mai suporți situația respectivă și că nu vrei decât să se termine mai repede, brusc, îți dai seama că o să-ți lipsească într-un fel sau altul...

Liceul. Nu l-am așteptat niciodată entuzistă, nu a fost cine știe ce schimbare. Sau a fost, dar prea lentă să stau să mă minunez de ea. Tocmai de-aia, chiar din a 9a a apărut dorința arzătoare de a trece mai repede de cei 4 ani pentru a ajunge la presupusul paroxism al vieții mele, plecarea la facultate.

Da, doar eu și Bucureștiul; eu, independentă, puternică, pe picioarele mele, Bucureștiul, viu, nou, palpitant. Urma să am 18 ani (wow!!!!) și să mă simt adult. Și, mai ales, să scap de marele meu coșmar, liceul.

Nu că ar fi fost vreun scenariu de film prost american în care toată lumea mă urăște, sunt un fel de paria a ”societății”. Pur și simplu nu îmi plăcea. Deloc!

Nu zic că acum s-ar fi schimbat ceva. Dar...!

Aseară, în timp ce în fundal cineva fredona ”Ani de liceu” și cel din dreapta mea mă întreba dacă mă regăsesc, mi-am dat seama că niște amintiri drăguțe tot rămân.

Zilele când evadam pe geam și trecătorii comentau dezamăgiți de ”tineretul din ziua de azi”, primul anuar din prima zi de a9a, pauzele în baia unde era la fel de mult fum ca-n Taclale, la concerte, cafelele de dinainte, după și din timpul orelor... Certurile din clasă, frumoasa oră de educație pentru sănătate în care mi-am umilit colegul (nu, nu eu am pus filmulețul), bătăile cu Paca, bârfele de șantier... și lista ar putea continua...

Nu, nu pot să-mi spun că o să-mi lipsească. Dar sunt sigură că o să-mi amintesc cu plăcere...:)



Recomand: http://www.kudika.ro/articol/special/4527/Ani-de-liceu.html ( pentru că eu sunt cool și azi citind Cioran :)) )