Love and War and Snow

Am murit. Da, eu. De ce? Căcat, poate pentru că îmi scuip plămânii. Sau poate pentru că atunci când strănut mă doare creieru. Poate pentru că plâng încontinuu (că-s răcită şi-mi lăcrimeză ochii, atât).

Da, aţi înţeles, sunt bolonavă.

Şi aşa, bolnavă fiind, a trebuit să mă trezesc azi dimineaţă (pe la 10, dimineaţă zic!) să nu îmi beau cafeaua şi să merg prin munţi de zăpadă pân la liceu. Aveam de ales: să întârzii la şcoală şi să merg ca omu pe gheaţă riscând să îmi rup gâtu sau să cad peste babele care blocau drumul sau să merg prin troienele de zăpadă. Să vedem... eram undeva pe la jumătatea drumului, mai aveam 10 minute. Căcat! Babă imposibil de depăşit în faţă. În stânga, clădire. Mai rămâne dreapta. Zăpadă. Bine, încercăm. Pun un picior. Mă susţine, e chiar gheaţă, ce baftă pe mine, surprinzător. Fac un pas, totu ok. Dau să-l fac pe-al treilea, moment în care mă afund în căcat. Da, m-am afundat în zăpadă până undeva la cur. Suuuuper tare. N-aveam cum să ies ca, deh, călcam pe babă. Am merg o bună bucată de drum aşa. Înjurând, blestemând, la un moment dat plângând, ajung la liceu. Portarul prietenos îmi zice "La mulţi ani!". Funny, încep să râd isteric. Ajung în minunata mea clasă scârbită de agitaţia şi veselia de pe coridoare. Surpriză. Doi oameni! Înainte să încep să îmi plâng de milă mai apar doi. Hei, suntem cinci, vorba aia, 5 femei în pula goală!!! Mai apar oameni. Ne calmăm, mai povestim câte ceva, mai o bomboană (La mulţi ani Ligia, Ioana, Oana, Ionte şi voi, toţi ceilalţi...)... şcoală, căcat, prostii.

Pe la 4 ne hotărâm să plecăm la un ceai în Doors. După ceai ieşi iar în zăpadă! Şi, finally, acasă, net, călduţ şi pufos.
Mă simt ca Lorelai din Gilmore Girls în episodul Love and War and Snow ..."me and snow are over!"

Mi-e dor de vacanţă şi de chestiile care erau aici în vacanţă >:D<