Şi am stat şi am meditat asupra sfaturilor pe care le-am dat eu de obicei prietenilor băieţi în ceea ce priveşte fetele. Da, ruşine mie, i-am încurajat mereu să fie cum mie nu mi-ar conveni să fie prietenul meu. I-am ajutat mereu să le vrăjească, le-am explicat cât de benefice sunt "white lies" (care câteodată erau de-a dreptu tuciurii) şi i-am acoperit mereu când era vorba de o escapadă, infidelitate blabla.
Femeilor cărora au fost rănite de vreun dobitoc pe care eu l-am sprijinit în comportamentul lui revoltător le cer acum iertare! Poate de-asta nu îmi merge mie niciodată bine, pentru că, inconştient, am făcut mult rău, am creat monştrii insensibili. Sau poate mă supraestimez. Dar nu mă plâng. Nu pentru că nu aş avea de ce, ci pentru că nu vreau, pentru că nu merită, pentru că, deh, orgoliu.În rest totul e minunat, am revenit la fumatul în exces (datorat nervilor desigur) şi la viaţa palpitantă. Dar asta am cerut, nu mai voiam monotonie, linişte. Am agitaţie, probleme, muuultă (mult prea multă aş zice) acţiune. Nu pot decât să zâmbesc şi să mă bucur.
"With great power comes great responsibility", nu-i aşa? :)
1 păreri:
Ştii care e ironia sorţii? Eu cred că în viaţa fiecărei femei există, la un moment dat, bărbatul pe care îl iniţiază, îl ajută, îi explică cum să mintă frumos s.a.m.d.. Şi ironia sorţii e că, deşi, noi însene am vândut ponturi şi ştim cum merg lucrurile, de fiecare dată those "white cute little lies" ne înmoaie, ne dă peste cap toata raţionalismele... Umm... :)
Trimiteți un comentariu