Niciodată nu am fost un mare fan al Crăciunului. De fapt, Ligia m-a numit de nenumărate ori Grinch. Da, da, am înţeles entuziasmul oamenilor, iubire, atmosferă cozy, aşa, în familie şi neapărat cadouri, multe cadouri! De obicei şi participam pentru că, na, e cam imposibil de ignorat întregul fenomen. Anul ăsta, în schimb...
Nu există luminiţe de Crăciun. În Constanţa străzile sunt întunecate, fără steluţe, fără fulgi de zăpadă, nici măcar un Moş Crăciun nu am văzut.
Nici acum 3 ani nu aveam brad, dar acum nu mai am nici măcar o creangă agăţată pe undeva, o beteală pe bibliotecă sau ceva care să trimită cu gândul la Crăciun.
În ultimele 3 luni am fost în Bucureşti. Sărbătorile m-au adus înapoi la familia mea. Nu, nu a trezit nimic în mine să-i revăd şi nici ei nu au părut prea fericiţi că sunt acasă, de fapt, după primele 2-3 ore deja păreau deranjaţi de faptul că fac dezordine şi zgomot.
Toată lumea (care contează) e nefericită. Se întâmplă chestii naşpa, se ajunge la concluzii neplăcute. Prea multe momente în care e clar de ce oamenii se sinucid în perioada asta a anului!
Nu se întâmplă nimic.
Deşi nu mă încântă Crăciunul... Chiar sper ca pe 24 sa apară de nicăieri toate decoraţiunile alea kitschoase, vreau sa văd lumini colorate şi câte un Moş Crăciun în fiecare geam, să se audă clopoţei, colinde, să miroasă a sarmale şi să mănânc turtă dulce. Hai, fie, poate să şi ningă!
Dacă nu, mă întorc în Bucureşti. Acolo, prin Piaţa Victoriei (cred) unde sunt în mijlocul străzii luminile alea mov absolut oribile, la petrecerile FJSC unde vine Moş Crăciun şi face glume foarte proaste, la mine acasă unde sunt atât de multe decoraţiuni care luminează pe şi în casă, încât nu pot să dorm noaptea...
