Reviu

Despre schimbari si alti demoni, in special cei care in noptile lungi cu fereastra deschisa si bezna in camera, au culcușul in dulap sau in lada patului sau chiar sub perna, daca pentru cateva minute intepenesti cufundat in ganduri, s-ar putea argumenta mult si fara folos. Impactul pe care il poate avea o asemenea experienta asupra individului-tip este, din nou, discutabil, variabil si, mult mai important, irelevant. Dar skill-urile deprinse in vremurile in care insiram pe foi peste foi eseuri, ma obliga sa incep cumva, introductiv, asa. Desi, facand o paralela cam indepartata, ultima perioada s-a cam caracterizat printr-o lipsa de “s-o luam pas cu pas”, deci poate ar fi fost mai adecvat un inceput abrupt si fara legatura cu nimic din ceea ce stiai deja.

Cam asa ma simt. Ignorand partile cu oras, casa, scoala, program, toate scoase din tipla, ce ma trimite in lumea cugetarilor sunt oamenii cei vechi. Aceleasi fete, altfel percepute, par cu totul necunoscute; si parca nici n-ai vrea sa le afli. De alea noi-noi, doamne-fereste sa te apropii. Totusi, in noptile ca asta, parca te-ar ajuta sa fie cineva in pat langa, fara sa scoata o vorba, doar sa-i mai pui din cand in cand mana pe mana. Sa fie o prezenta. Una care nu e in capul tau, cum ziceam de balaurii de mai sus. Desi, poate daca parintii nu te-ar fi speriat cu bau-bau, la televizor nu ai fi vazut emisiuni despre fantome si filme cu spirite, ai fi imbratisat voios faptul ca poate mai e cineva p-acolo, simbioza, gen. Toate astea, doar ca nu tu, eu.

Imi cedeaza creierul. Vestea imbucuratoare este ca cineva super sweet o sa-mi aduca somnifere cat de curand. Ca sa nu mai existe seri ca asta, in care e un cacat de vers care nu stiu de unde e, dar merge atat de bine: „priveste inainte si uraste ce vezi”!