An nou

Omul mic si negru cu care convietuiam in minte si-n suflet a gasit de cuvinta sa se divida, sa ia proportii si sa inceapa sa oracaie.

De revelion e party. Bautura cat cuprinde, muzici rasunad , cozonaci si beculete ramase de la Craciun, pupat cu iz de juramant sub vasc. Da, vasc… Ani la rand, pe 31 am umblat bezmetica prin piete care-si strangeau rafturile, pe la florarese zgribulite sau negustori infantili, in cautarea aducatorului de mult-noroc intr-ale iubirii si relatiei si fericirii. M-am pupat increzatoare sub acea crenguta(fie ea si invizibila cand oferta fusese deja epuizata de oameni mai grabiti, poate mai disperati dupa caldut si pufos ) cu cei pe care mi-I doream alaturi. Retrospectiv, efectul a fost fix zero, s-au desirat si povestile, s-au deznodat si promisiunile cam cum s-a uscat si vascul.

Anul asta, a lipsit ritualul imperecherii. Am trecut pragul unu cu gandurile intr-alte parti. Am irosit dorinta de la ora 12. Am ciocnit sampanie pentru un plan. Sunt oameni care fac asta an dupa an, consolare vreau sa spun, si totusi se misca. Sau cel putin asa pare.

Omul mic si negru a gresit.