iubiti si cainii vagabonzi

Cu cainii, asa, in general n-am avut niciodata probleme mari. Majoritatea nu dau doi bani pe mine, il maraie pe omu` spatele meu, latra la roata masinii de langa mine, se uita urat la pribeagu care sta amenintator cu spary-ul paralizant in mana si cam atat. Cu exceptia unora, insa, si asta mai nou. Celor doi catei de la mine din cartier (carora o cucoana imbecila de la scara ailalta le-a pus zgarde si le da de mancare) li s-a pus pata. In urma cu vreo luna m-au muscat, cam mult spus, m-au zgariat, au tras de de pantalonii mei, iar astazi a fost chiar mai rau.

Intorcandu-ma de la alimentara, ii aud latrand in spate. Mi-am zis sa-i ignor si sa merg mai departe, dar se pare ca asta i-a enervat si mai tare. Au inceput sa alerge spre mine, furiosi, moment in care m-am panicat si... am sarit pe o masina. Chestie care i-a dovedit, oarecum, dar tot printre ei trebuia sa trec ca sa ajung in bloc. M-am asezat turceste pe capota bmw`ului negru, am deformat-o pe forma curului meu si am asteptat. Lume trecea, se holba, trecea mai departe. Apoi a urmat momentul meu de film. Aparitia vecinului meu de la 4, Dante, m-a determinat sa cobor si el m-a adus pana acasa. Se poate considera ca m-a salvat, devenind astfel eroul meu.

Mihai Constantinescu - Iubiti si cainii vagabonzi